Managerul concediat de Simona Halep a reacționat după noile acuzații de dopaj! Ce cuvinte i-a adresat jucătoarei de tenis: „Sunt sigură de asta!”

Managerul concediat de Simona Halep a reacționat după noile acuzații de dopaj! Ce cuvinte i-a adresat jucătoarei de tenis: „Sunt sigură de asta!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Virginia Ruzici (68 de ani), cea care a manageriat-o aproape toată cariera pe Simona Halep (31 de ani), i-a transmis un mesaj emoționant jucătoarei de tenis, după noile acuzații de dopaj.

Virginia Ruzici a fost concediată de Simona Halep anul trecut, cu câteva luni înaintea testului pozitiv de la US Open, dar campioana de la Roland Garros 1978 o susține necondiționat pe Simo”.

Managerul concediat de Simona Halep a reacționat după noile acuzații de dopaj! Ce cuvinte i-a adresat jucătoarei de tenis: „Sunt sigură de asta!”

Acuzată de două încălcări ale programului anti-doping, Simona Halep s-a declarat devastată, iar Virginia Ruzici îi ridică moralul protejatei sale: „Mă gândesc la tine, Simo, în urma ultimelor evenimente! Știu cât de puternică și sinceră ești!

Sunt siguă că vei trece peste aceste momente dificile. Acesta este cu siguranță cel mai mare meci pe care trebuie să îl joci, dar sunt sigură că îl vei depăși!”, i-a transmis fostul manager Simonei Halep, prin intermediul unui mesaj postat pe Instagram.

Virginia Ruzici i-a fost alături nu mai puțin de 14 ani Simonei Halep, dar constănțeanca a rupt colaborarea cu managerul ei, pentru a o angaja pe suedeza Nina Wennerstrom, o apropiată a lui Patrick Mouratoglou.

Virginia Ruzici bagă mâna în foc pentru onestitatea Simonei Halep

Ruzici a apărat-o pe Halep încă din primele zile după izbucnirea scandalului de dopaj: „O cunosc pe Simona de mult timp și am lucrat cu ea timp de 14 ani. În tot acest timp, nu numai că a fost o sportivă și o campioană incredibilă, ci și un model. Simona este o persoană de o sportivitate impecabilă, integră și onestă.

Sunt profund întristată de aceste evoluții și sunt 100% convinsă că Simona nu ar fi făcut niciodată nimic pentru a obține un avantaj necuvenit. O susțin pe deplin pe Simona în lupta ei pentru adevăr și sunt alături de ea”, a spus Virginia Ruzici.

Deși toți foștii sau actualii colaboratorii bagă mâna în foc pentru corectitudinea Simonei Halep, Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) rămâne pe poziții. Halep este acuzată atât de dopaj cu roxadustat, cât și de nereguli în pașaportul biologic, riscând o suspendare uriașă.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3 dimineața cu vinuri fine!
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3…
Ladislau Boloni a auzit ce a fost întrebat după retrogradare, a spus câteva cuvinte și a plecat! Replica reporterului
Ladislau Boloni a auzit ce a fost întrebat după retrogradare, a spus câteva cuvinte și a plecat! Replica reporterului
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Nick Rădoi, de NERECUNOSCUT după ce a scăpat de cancer. A slăbit 40 de kg: „Mă simt ca un om renăscut”
Nick Rădoi, de NERECUNOSCUT după ce a scăpat de cancer. A slăbit 40 de kg: „Mă simt ca un om…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
MAE confirmă cetăţenia română a celor două tinere decedate în Italia, abia la două zile de la dispariţie. Pompierii şi voluntarii încă îl caută pe Cristian
MAE confirmă cetăţenia română a celor două tinere decedate în Italia, abia la două zile de la dispariţie. Pompierii şi…
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Cât de frumoasă este soţia lui Iulian Filipescu. Nicoleta, apariţie rară alături de soţul său
Cât de frumoasă este soţia lui Iulian Filipescu. Nicoleta, apariţie rară alături de soţul său
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Este interzis în toată România! Legea peste care nu poți trece. Poliția te prinde imediat
Este interzis în toată România! Legea peste care nu poți trece. Poliția te prinde imediat
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp ce erau luați de ape
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp ce erau luați de ape
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a României
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a României
EXCLUSIV | Unde au dormit Vlad Gherman și Oana Moșneagu cu o noapte înainte de nuntă. Când vor pleca în luna de miere
EXCLUSIV | Unde au dormit Vlad Gherman și Oana Moșneagu cu o noapte înainte de nuntă. Când vor pleca în…
×